S-a terminat anul pentru scrierea de cereri de finantare la programele lansate in 2008. Urmeaza apelurile pentru 2009 cu un calendar pe care il banuim dar nu il cunoastem.

Si pentru ca am creierul odihnit, in sensul ca s-a nimerit sa nu fiu implicat in implementarea nici unui proiect in perioada aceasta, mi-am adus aminte ca s-a lansat ghidul pentru POSCCE – 2.3.1., ghid pe care l-am citit „pe diagonala”, mai mult din curiozitate.

Ma interesau criteriile de eligibilitate, alocarea financiara etc. si in viteza in care derulam paginile mi-a atras atentia cat de des se schimba limba in care este scris textul. De fiecare data m-a interesat fondul, continutul fiecarui ghid, niciodata forma acestora, chiar daca nu ne putem plange de monotonie: exista documente solicitate cu extensia pdf, doc, inclusiv xls.

Dar limba folosita la redactarea textului (dictionarul) nu m-a interesat chiar niciodata – un amanunt lipsit de importanta si nerelevant. CHIAR ASA?

Un ghid este un document oficial al unei autoritati a Romaniei membra UE. Si fiti atenti cat de europeni suntem (singurul comisar roman este pentru MULTILINGVISM)!

Ghidul POSCCE – 2.3.1 pagina 19 – Date despre proiect :
Ln 1-3 -> romana
Ln 4 -> italiana
Ln 5-10 -> spaniola
Ln 11-14 -> portugheza
Ln 15-16 -> spaniola
Ln 17-18 -> italiana
Ln 19-22 -> spaniola
Ln 23-25 -> franceza
Ln 26-29 -> spaniola
Ln 30 -> portugheza

Toate acestea pe o singura pagina!!!!

V-a placut? Mai avem in ghid: engleza (UK), olandeza, ceha (E!!!) si cireasa de pe tort – portugheza (brazil).

Eu, cel putin, am devenit curios, mi-am spus ca prea sunt carcotas, ca e o scapare. Da’ in ghidul POSCCE TIC-3.3.1. – adica Tehnologia Informatiei, respectiv calculatoare, soft-uri, adica de specialitate – ce gasesc? Pg.84, Ln 3 si 4 AFRIKAANS!!! Plus alte limbi din UE neglijate pana acum: daneza, suedeza si engleza (US)! – ca sa nu se supere.

Oameni buni, vin sarbatorile! E cazul sa ne mai descretim fruntile si sa apreciem glumitele strecurate in documentele pe care tot anul le-am „mancat pe  paine”. Va invit sa adaugati la lista restul limbilor de pe „batranul continent” pe care le-ati identificat in documente.


1 comentariu la “Suntem europeni”
  1. melania coman a spus:

    Excelent!!! Va multumesc pentru efortul de a citi toate aceste ghiduri si de a ne impartasi aceste aspecte amuzante!

Comentariul tau